Este manevra prin care un vehicul
trece înaintea altui vehicul sau pe lângă un obstacol, prin
schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de
circulaţie
sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
Depășirea se efectuează numai pe partea stângă, cu excepția:
- Vehiculului al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător pentru efectuarea virajului la stânga, dacă spațiul existent este suficient pentru executarea manevrei;
- Tramvaielor, în general acestea fiind depășite pe partea dreaptă
Tramvaiele aflate în mers pot fi depășite pe partea stângă pe străzile cu sens unic sau atunci când spațiul dintre șina dreaptă si marginea drumului nu permite efectuarea manevrei.
Nu este considerată depășire circulația mai rapidă a unui vehicul aflat pe o bandă față de vehiculele care circulă pe altă bandă.
Obligațiile conducătorului care efectuează depășirea:
- să se asigure că cel care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenţia de a depăşi;
- să nu pună în pericol circulaţia din sens opus (în cazul în care se încalcă axul drumului să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul);
- să semnalizeze intenţia de a depăşi (cel puţin 50m înainte în localitate şi 100m în afara localităţii);
- să păstreze o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
- să reintre pe banda iniţială după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranţă atât pentru vehiculul depăşit cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Obligațiile conducătorului care este depășit:
- să nu mărească viteza de deplasare
- să circule cât mai aproape de partea dreaptă a drumului
Cazurile în care manevra de depășire este interzisă:
- în staţii de tramvai, când acesta este oprit în staţii fără refugiu;
- în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”;
- pe trecerile pentru pietoni;
- în intersecţii nedirijate (în cele dirijate este permisă);
- când se încalcă marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de circulație;
- pe trecerile la nivel cu calea ferată şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
- în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este sub 50 m;
- în curbe şi în orice alte locuri cu vizibilitate sub 50 m;
- pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tunele cu excepţia depăşirii vehiculelor cu tracţiune animală, motocicletelor fără ataş, mopedelor şi bicicletelor dacă vizibilitatea este peste 20m iar lăţimea drumului este mai mare de 7m;
- când din sens opus se apropie un alt vehicul al cărui conducător este obligat să efectueze manevre de evitare a impactului;
- în locul unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă se intră pe sensul opus.