Cedează trecerea
Se amplasează pe drumul public fără prioritate, la intersecţia acestuia cu un drum public prioritar. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să se asigure că pe drumul prioritar nu circulă autovehicule, şi abia apoi poate să pătrundă în intersecţie. Dacă pe drumul prioritar circulă alte vehicule, conducătorul auto este obligat să oprească pentru a le acorda prioritate.