Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau restricţie, în lipsa altor precizări, încetează:
la 100 m de locul unde este instalat indicatorul;
la 200 m de locul unde este instalat indicatorul;
în prima intersecţie.
la 100 m de locul unde este instalat indicatorul;
la 200 m de locul unde este instalat indicatorul;
în prima intersecţie.
da, dacă marcajul nu este într-o curbă;
da, dacă linia discontinuă este cea mai apropiată de vehicul în direcţia de mers;
nu, chiar în cazul în care linia discontinuă este cea mai apropiată de vehicul.
nu aveți nicio obligație, întrucât locul nu este marcat sau semnalizat;
să opriți imediat vehiculul, pentru a permite trecerea pietonului;
să reduceți viteza și să circulați cu atenție.
îl semnalizați pe cel de la volan prin mijloacele de avertizare sonoră și luminoasă;
opriți și lăsați vehiculul respectiv să se îndepărteze;
vă deplasați în urma acestuia, până când manevra de depășire se poate efectua.
când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente;
când circulaţi pe poduri sau sub poduri;
la întâlnirea indicatorului „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers“.
pătrunde pe un drum județean, venind de pe un drum național;
pătrunde pe un drum național, venind de pe un drum județean, comunal sau local;
pătrunde pe un drum comunal sau local, venind de pe un drum județean.
pe timpul cât semnalele luminoase de culoare roșie de la trecerea la nivel cu calea ferată sunt stinse;
pe timpul cât semnalele luminoase ale semaforului defect sunt stinse;
pe timpul cât barierele ori semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.
folosirea benzii de accelerare pentru a schimba direcţia de mers;
circulaţia sau staţionarea pe banda de urgenţă, cu excepţia cazurilor justificate;
deplasarea cu o viteză inferioară limitei maxime permise.
să se asigure că administrarea acestuia nu-i va afecta capacitatea de a conduce;
să nu își administreze medicamentele înainte de a se urca la volan;
să se informeze care este doza minimă care poate fi administrată pe perioada cât se află la volan.
aşteptaţi să treceţi de respectiva intersecţie, chiar dacă pierdeţi din timpul planificat al călătoriei;
vă angajaţi în depăşire, întrucât autovehiculul dvs. vă permite să rulaţi, în mod legal, cu o viteză mai mare;
semnalizaţi efectuarea depăşirii şi acceleraţi, pentru ca manevra să dureze cât mai puţin.