aiCarnet logo

Întrebări categoria B

La trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar, care au în funcţiune mijloacele de avertizare sonoră şi luminoasă de culoare albastră, sunteţi obligat:

să reduceţi viteza;

să circulaţi cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare;

să acordaţi prioritate de trecere.

În care dintre următoarele situaţii sunteţi obligat să circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi?

în zona de acţiune a indicatorului de avertizare "Accident";

când vizibilitatea este sub 100 m, în condiţii de ceaţă;

la intersectarea cu vehiculele care circulă din sens opus.

În ce situaţie poate fi reţinut certificatul de înmatriculare al unui vehicul?

autovehiculul are aplicate afişe publicitare;

datele din certificatul de înmatriculare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;

deţinătorul nu face dovada încheierii asigurării auto de răspundere civilă.

Neeliberarea completă a frânei de staţionare determină:

zgomote în zona manetei frânei de mână;

un consum suplimentar de carburant;

încălzirea excesivă a butucilor roţilor din spate.

Ce obligații are conducătorul unui vehicul atunci când dorește să intre sau să iasă dintr-un rând de vehicule staționate?

să se asigure că distanța dintre vehicule este suficientă pentru parcarea vehiculului;

să semnalizeze și să se asigure că poate executa manevra;

să nu execute manevra în zona de acțiune a indicatorului „Staționarea interzisă“.

Oprirea este interzisă:

în zona în care este instalat indicatorul „Staționarea interzisă“;

în zona indicatorului „Depășirea interzisă“;

în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice.

Cum constataţi, în timpul mersului, fără a vă pune în pericol, dacă pe şosea este polei?

frânaţi puternic;

circulaţi cu viteză redusă şi frânaţi cu atenţie, ca să verificaţi cum reacţionează autovehiculul dvs.;

circulaţi pe axul central al drumului.

Ce măsuri trebuie să ia conducătorul de vehicule care constată că un autoturism s-a răsturnat în afara drumului și există persoane accidentate?

oprește, anunță poliția și, dacă este cazul, transportă răniții la cea mai apropiată unitate sanitară;

nu are nicio obligație;

ajută la repunerea autovehiculului pe roți.

Ce obligații are conducătorul unui vehicul care circulă în zona de frontieră?

să oprească imediat vehiculul la semnalele regulamentare ale polițiștilor de frontieră aflați în zona de competență;

să reducă viteza sub limita legală;

să circule cu faza de întâlnire în funcțiune, deoarece se află în zona de frontieră.

Sunteţi obligat să aveţi în autovehicul:

numai trusa medicală de prim ajutor

numai trusa medicală de prim ajutor şi triunghiuri reflectorizante

o trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu omologat.