Cum trebuie să procedeze conducătorul autobuzului dacă, intenţionând să schimbe direcţia de mers spre stânga, întâlneşte indicatorul din imagine, însoţit de panoul adiţional?
se va deplasa pe direcţia înainte ori la dreapta, deoarece semnalizarea nu îi permite accesul către stânga;
execută manevra, deoarece în acest caz are prioritate faţă de celelalte vehicule;
semnalizează, reduce viteza şi, dacă este cazul, cedează trecerea vehiculelor care se apropie din sens opus, precum şi pietonilor angajaţi în traversarea străzii pe care urmează să intre, pe sensul său de mers.